29086981-6-Harry-Potter-si-Printul-Semipur-de-J-K-Rowling-www-decitit-com.pdf

Harry Potter şi Prinţul Semipur (de J.K. Rowling)

Pentru Mackenzie, frumoasa mea fată; îi dedic geamănul ei din hârtie

şi cerneală

- CAPITOLUL I -

CELĂLALT MINISTRU

Era aproape miezul nopţii. Primul ministru stătea singur în

biroul său şi parcurgea un memoriu lung, fără să reţină nici un cuvânt

din ceea ce citea. Aştepta să primească un telefon de la preşedintele

unei ţări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla şi,

în acelaşi timp, încerca să îşi reprime amintirea neplăcută a

săptămânii grele şi obositoare care tocmai trecuse. Drept urmare, îi

era imposibil să se mai poată gândi la altceva. Se străduia să se

concentreze asupra textului şi atunci îi apărea şi mai clar în faţa

ochilor chipul sfidător al unuia dintre adversarii săi politici.

Respectivul apăruse mai devreme la ştiri şi nu numai că enumerase

toate nenorocirile care avuseseră loc în săptămâna aia (de parcă le-ar

fi putut uita cineva), ci explicase în amănunt că guvernul era de vină

pentru tot ceea ce se întâmplase.

Primului ministru i se acceleră pulsul numai gândindu-se la aceste

acuzaţii, care nu erau nici juste şi nici justificate. Cum ar fi putut

guvernul să împiedice prăbuşirea acelui pod? Era ridicol să se

sugereze că nu se alocaseră fonduri suficiente pentru întreţinerea

podurilor. Podul ăla fusese construit cu mai puţin de zece ani în urmă

şi nici cei mai buni specialişti nu puteau să explice de ce se frânsese

fix de la jumătate, aruncând douăsprezece maşini în apele învolburate

ale râului. Mai mult, cum putea să se sugereze că acele două crime

înfiorătoare şi îndelung mediatizate erau rezultatul numărului scăzut

al forţelor de ordine? Sau că guvernul ar fi trebuit să prevadă

uraganul care lovise din senin partea de vest a ţării, făcând

numeroase victime şi pagube materiale? Cum putea să fie el de vină

pentru faptul că unul dintre miniştrii săi adjuncţi, Herbert Chorley,

devenise un alt om în săptămâna aia şi hotărâse că sosise momentul să

petreacă mult mai mult timp alături de familie?

„în ţară domnesc jalea şi tristeţea", subliniase adversarul în

Harry Potter şi Prinţul Semipur (de J.K. Rowling)

încheiere, încercând, fără succes, să îşi ascundă un zâmbet.

Din nefericire, avea perfectă dreptate. Primul ministru era şi el

conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de

năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era

deprimantă, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie...

nu era normal, ceva nu era în regulă...

Termină de citit a doua pagină a memoriului, se uită la cât mai avea de

parcurs şi se lăsă păgubaş. îşi întinse braţele deasupra capului şi se

uită cu tristeţe în jur. Era o încăpere plăcută, cu un şemineu frumos

din marmură, construit cu faţa către ferestrele mari, de tip

ghilotină, care acum erau închise din cauza frigului neobişnuit pentru

acel anotimp. Primul ministru se înfiora, se ridică şi se apropie de

fereastră, cercetând ceaţa rarefiată care se împingea în geam. în

timp ce se uita afară, auzi pe cineva tuşind uşor în spatele lui.

încremeni, privindu-şi chipul speriat oglindit în fereastra întunecată.

Recunoscu vocea. Nu era prima dată când o auzea. Se întoarse foarte

încet cu faţa către camera goală.

- Da? zise el, încercând să pară mai curajos decât era. Timp de

câteva secunde se amăgi cu speranţa imposibilă

că nu avea să-i răspundă nimeni. Cu toate acestea, răspunsul sosi fără

întârziere din partea unei voci clare şi ferme, care parcă citea o

declaraţie.

Aşa cum ghicise încă de când îl auzise tuşind, vocea aparţinea unui

omuleţ cu o perucă lungă, argintie, care semăna cu o broască şi era

înfăţişat într-un mic portret pictat în ulei, aşezat într-un colţ

îndepărtat al camerei.

- Primului ministru al încuiaţilor: trebuie să ne întâlnim fără

întârziere. Rog răspundeţi urgent. Cu stimă, Fudge.

Omuleţul pictat se uită întrebător la primul ministru.

- Păi, zise primul ministru, ştiţi... nu este un moment bun pentru

mine... vedeţi dumneavoastră, aştept să mă sune... preşedintele...

- Puteţi vorbi şi altădată, spuse imediat portretul. Primul ministru

simţi cum i se pune un nod în gât; se temuse că lucrurile aveau să

decurgă astfel.

- Dar chiar voiam să vorbesc cu...

Harry Potter şi Prinţul Semipur (de J.K. Rowling)

- Vom face în aşa fel încât domnul preşedinte să uite să vă sune

astăzi. Vă va căuta mâine seară, spuse omuleţul. Vă rog să-i daţi

urgent un răspuns domnului Fudge.

- Păi... în ordine, atunci, zise primul ministru cu un glas scăzut. Bine,

accept să vorbesc cu Fudge.

Se grăbi să se întoarcă la biroul său, aranjându-şi cravata. Abia se

aşezase şi îşi luase o mină care se dorea a fi relaxată şi lipsită de

griji, când, dincolo de grilajul din faţa şemineului de marmură gol, se

aprinse un foc din care ţâşniră flăcări de un verde ca smaraldul.

Primul ministru văzu, fără să lase să transpară nici un semn de

nelinişte sau de teamă, un bărbat trupeş apărând între flăcări şi

învârtindu-se ca un titirez. Câteva clipe mai târziu, acesta păşi pe

covoraşul frumos, şi probabil valoros, din faţa şemineului şi îşi

scutură urmele de cenusă de pe mânecile pelerinei cu dunguliţe,

ţinând în mână un melon verde praz.

- A... domnule prim-ministru, spuse Cornelius Fudge, înaintând cu paşi

mari şi întinzând mâna. Ce plăcere să vă revăd.

Primul ministru nu putu să spună acelaşi lucru, aşa că preferă să tacă.

Nu-i făcea absolut nici o plăcere să-l vadă pe Fudge, ale cărui apariţii

înspăimântătoare însemnau de cele mai multe ori că avea să primească

veşti cât se poate de proaste. Mai mult decât atât, Fudge părea

deosebit de ros de griji, faţă de alte daţi. Era mai slab, mai chel şi

mai cărunt, iar chipul său te trimitea cu gândul la o hârtie mototolită.

Primul ministru observase aceste semne şi la alţi politicieni şi ştia că

nu prevesteau nimic bun.

- Cu ce vă pot fi de folos? zise el, strângându-i scurt mâna lui Fudge

şi poftindu-l să ia loc pe unul dintre scaunele cele mai tari din faţa

biroului.

- Nu ştiu de unde să încep, murmură Fudge, trăgându-şi un scaun şi

aşezându-se cu melonul verde ca prazul pe genunchi. Am avut aşa o

săptămână, aşa o săptămână...

- Să înţeleg că şi dumneavoastră aţi avut o săptămână grea? întrebă

primul ministru înţepat, sperând ca astfel să dea de înţeles că avea

destule pe cap şi fără ajutorul lui Fudge.

- Desigur, cum altfel? zise Fudge, frecându-se obosit la ochi şi

Harry Potter şi Prinţul Semipur (de J.K. Rowling)

uitându-se posomorât la primul ministru. Am avut o săptămână la fel

de dificilă ca dumneavoastră, domnule prim-minisţru. Podul

Brockdale... uciderea lui Bones şi Vance... ca să nu mai spun de

nenorocirea din partea de vest a ţării...

- Aţi... oamenii din lumea dumneavoastră au-au fost implicaţi cumva

în-în acele lucruri?

Fudge îl fixă pe primul ministru cu o privire destul de severă.

- Bineînţeles, răspunse Fudge. Să nu îmi spuneţi că încă nu v-aţi dat

seama despre ce este vorba?

- Păi... ezită primul ministru.

Tocmai din cauza acestui gen de remarci, prefera să îl vadă cât mai

rar pe Fudge. La urma urmelor, era prim-minis-tru şi nu îi plăcea să

fie făcut să se simtă ca un elev care nu îşi învăţase lecţia. Aşa fusese

încă de la prima întâlnire cu Fudge, care avusese loc chiar în seara

zilei când fusese numit în funcţie. O ţinea minte ca şi când ar fi fost

ieri şi ştia că nu avea s-o uite toată viaţa.

... Stătea singur în acelaşi birou în care era şi acum şi îşi savura

victoria obţinută după atâţia ani în care visase şi plănuise să ajungă

acolo, când auzise pe cineva tuşind în spatele său, exact ca mai

devreme. Se întorsese şi descoperise că cel care îi vorbea era un

portret mic şi urâţel, care îl anunţa că ministrul Magiei era pe cale să

sosească şi să i se prezinte din clipă-n clipă.

Fireşte, crezuse că programul extenuant din timpul campaniei şi

emoţiile alegerilor îl făcuseră să-şi piardă minţile. Se îngrozise când

văzuse portretul vorbitor, dar asta nu fusese nimic pe lângă ceea ce

simţise când un vrăjitor (cum se recomandase individul) ieşise din

şemineu şi dăduse mâna cu el. Rămăsese mut, în timp ce Fudge îi

explicase răbdător că existau vrăjitori şi vrăjitoare care trăiau în

taină peste ţoţ în lume. încercase să-l liniştească, spunându-i că nu

trebuia să-şi bată capul cu ei, pentru că întreaga comunitate a

vrăjitorilor era responsabilitatea Ministerului Magiei, care avea grijă

ca lumea lipsită de puteri magice să nu afle de existenţa lor. După

câte îi spusese Fudge, aceasta era o sarcină deosebit de dificilă, care

acoperea toate aspectele, de la legile de folosire raţională a cozilor

de mătură la ţinerea sub control a populaţiei de dragoni (primul

Harry Potter şi Prinţul Semipur (de J.K. Rowling)

ministru îşi adusese aminte cum se sprijinise de birou când

ajunseseră în acest punct al conversaţiei). Apoi Fudge îl bătuse

părinteşte pe umăr pe primul ministru, care încă nu îşi regăsise glasul.

- Nu vă faceţi probleme, spusese Fudge, probabil că nu o să mă mai

vedeţi niciodată. O să vă deranjez doar dacă o să se întâmple ceva

foarte grav în lumea noastră, ceva care i-ar putea afecta şi pe

încuiaţi, pardon, pe oamenii lipsiţi de puteri magice. în afara acestui

caz, o să ne vedem fiecare de treburile noastre. Daţi-mi voie să vă

spun că reacţionaţi muk mai bine decât predecesorul dumneavoastră.

El a încercat să mă dea afară pe fereastră, a crezut că era o farsă

pusă la cale de cei din opoziţie.

în clipa aceea, primul ministru îşi regăsise în sfârşit glasul şi

întrebase:

- Vreţi să spuneţi că nu-nu este o farsă? Aceasta fusese ultima sa

speranţă.

- Nu, spusese Fudge cu blândeţe. Mă tem că nu este o farsă. Priviţi!

în clipa aceea, Fudge transformase ceaşca de ceai a primului ministru

într-un hamster.

- Dar, zisese primul ministru cu răsuflarea tăiată, privind ceaşca de

ceai cum ronţăia colţul următorului său discurs, dar de ce-de ce nu

mi-a spus nimeni?

- Ministrul Magiei nu se dezvăluie decât primului ministru în

exerciţiu al încuiaţilor, spusese Fudge, băgându-şi bagheta înapoi

într-un buzunar al hainei. Suntem de părere că este cea mai bună

metodă pentru a păstra secretul.

- Atunci, spusese primul ministru pe un ton plângăreţ, de ce nu m-a

avertizat unul dintre foştii prim-miniştri?

La auzul acestor cuvinte, Fudge chiar izbucnise în râs.

- Domnule prim-ministru, daţi-mi voie să vă întreb - credeţi că

dumneavoastră veţi spune cuiva?

Apoi Fudge aruncase un fel de praf în şemineu, râzând în continuare

pe înfundate, păşise în flăcările de un verde ca smaraldul şi dispăruse

însoţit de un vuum sonor. Primul ministru rămăsese nemişcat şi îşi

dăduse seama că nu avea să îndrăznească niciodată să pomenească de

acest incident, fiind conştient că nu avea să îl creadă nimeni.

Plik z chomika:

Inne pliki z tego folderu:

Inne foldery tego chomika: